Federația Sindicatelor din Servicii Comunitare de Utilități Publice, din care fac parte organizații reprezentative din companii operatoare de sisteme centralizate de încălzire, sisteme de apă potabilă și canalizare, precum și din alte sectoare de utilități publice, amenință cu declanșarea unei greve, din cauza ″legii austerității″, care a interzis acordarea de prime, premii și bonusuri în societățile de stat cu pierderi și a limitat valoarea tichetelor de masă și voucherelor de vacanță.
Facturile la energie termică livrată în sistem centralizat, gaze naturale, apă potabilă și canalizare, salubritate, iluminat public și transport public local de călători, care au în prezent statut legal de titluri executorii, ar putea să-și piardă această calitate, ceea ce înseamnă că executarea silită a celor cu restanțe la plată va deveni mai dificilă, nemaiputând fi demarată direct, ci doar după decizii în acest sens ale instanțelor de judecată.
Aproximativ 4,6 milioane de persoane cu vârsta de peste 15 ani erau angajate, în anul 2019, în sectorul utilităților publice din Uniunea Europeană (UE), echivalentul a 2,3% din totalul persoanelor angajate, iar Croația (4,8%), Bulgaria (3,8%) și România (3,7%) sunt statele membre cu cea mai mare pondere a angajaților, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
Ministerul Finanțelor are în vedere o revizuire peste doi ani a programului Prima Casă, astfel încât să fie schimbate și condițiile pe care trebuie să îndeplinească locuințele care intră în program.